Ce sunt OLTENII?


Oltenii sunt o specie aparte intr-o tara aparte, la fel cum spaniolii au catalanii lor
sau italienii sicilienii lor, romanii ne au pe noi -"cei mai buni dintre romani". Peste mari
si tari oltenii mereu isi amintesc de meleagurile natale, de vinul de Segarcea, de nea Marin
si desigur de simbolul nostru al tuturor - Universitatea Craiova. Noi nu suntem ca alte
"specii' sa migram si sa ne adaptam acolo in mediul ala ostil noua. Noi nu adoptam traditii
si nici obiceiuri, nu tinem cu Steaua ca e la moda sau cu alta echipa ce ofera numai bucurii
si niciodata deziluzii. Noi ne aceptam destinul asta amar cu echipa asta care ia cate 4-5
goluri pe etapa dar este a noatra, a tuturor. Sunt convins ca o scanteie ar fi de ajuns si
vechiul "Central" din Banie ar fi iar umplut pana la refuz. Tobele de alta data ne vor chema
iarasi la stadion unde vom auzii un "goooooollll" prelung parca din gura lui Domozina ce din
pacate ne-a lasat pe noi sa ducem traditia mai departe.
Vom ramane noi acolo pe meterezele peluzei ce recent a luat numele unuia dintre eroi,
Cristi Neamtu. Ne vom lupta cu Bucurestiul, cu Moldova, cu Banatul, cu toti sa aratam unei
intregi natiuni ca oltenii nu au murit si niciodata nu vor muri. Ne vom incuraja echipa fie
ca suntem cei 300 de azi, nu cei 35000 de ieri. O vom face mereu, e de datoria noastra.
Jucatorii vin, odata cu patronii, pleaca, noi ramanem mereu sa iubim aceasta echipa.
Idolii s-au stins usor, usor odata cu vremea, Oblemenco, Zoli Crisan, Domozina, Cristi
Neamtu, Deselnicu si multi altii ce pastreaza mereu un loc in inima oricarui oltean si
care nu va fi luat niciodata de nimic pana nu ne vom stinge cu totii.
La noi fotbalul e religie...
Apreciati de o tara intreaga si mereu invidiati oltenii si-au vazut de treaba, unii au
emigrat in celelalte provincii ale tarii dar nu au lasat nimic acasa, nu au lasat nici
macar amintirile "Craiovei Maxima" de odinioara, nici memorabilele meciuri de dupa
revolutie cu Gica Craioveanu in prin plan, cand mergeau cu miile in capitala stiind ca nu
vor fi dezamagiti si vor putea iesi seara in plina strada sa strige cat ii tin plamanii
"Sunt mandru ca sunt oltean !".
Vremurile de alta data au trecut si eroii au murit, s-au stins si multi din randurile
suporterilor, meciurile si victoriile au devenit usor amintiri, amintiri ce inca mai
palpaie si ne tin in viata uneori. Istoria si timpul ne-a intors si partea cealalta a
monedei, acum ne zbatem in subsolul clasamentului si suntem in agonie. Urmasii celor ce
lasau totul ca sa isi vada idolii sunt acum in cluburi si petrec cu unele forme apetisante
si uita de slalomurile lui Crisan si ale lui Balaci, de ardoarea si forta lui Camataru si
de zidul Geolgau-Negrila-Stefanescu-Tilihoi. Au uitat pana si de vocea lui Domozina.
Am uitat oare de ei? Ei oare au uitat de noi? Cristi priveste de acolo de sub tabela
cum cei de sub el sunt macinati de ceea ce vad in teren, cum deasupra lui se schimba
cifrele in dreptul oaspetilor la fiecare 15 minute. Nea Nelu priveste cum pe langa el se
perinda tot mai putina lume in sambetele, alta data magice, ale studentilor din Banie.
Ne vom lasa oare idolii dezamagiti ? Ii vom lasa sa se uite in gol si sa creada ca Universitatea s-a mutat demult din
locul ce a nascut sintagma "Campioana unei mari iubiri"? Eu unul nu voi face asa ceva! Nu am prins performante si nici nu
cred ca voi prinde dar am o datorie morala pentru cei ce au cutreierat tara si nu numai au spus tuturor ca noi suntem
oltenii, "cei mai fierbinti dintre romani" si nu voi avea pace pana cand nu vom sari si noi la randul nostru pe strazi si
sa strigam "Sunt mandru ca sunt oltean!".
Sa le aratam tuturor ca noi suntem olteni!